Românii au o relație contradictorie cu banii. Pe de o parte, sunt suspicioși față de bănci, investiții, piețe financiare și stat. Preferă să „vadă banul”, să-l simtă, să-l țină „la saltea”, în cont curent sau cash în portofel. Pe de altă parte, aceeași români care refuză fonduri de investiții pentru că „nu ai nicio garanție” ajung să investească impulsiv în crypto, acțiuni sau forex, pe baza unei postări, a unui zvon sau a unui sentiment de moment.

Această dublă logică, frică de sistem, dar atracție față de risc, definește o psihologie financiară instabilă, reactivă și contradictorie.

Motivul este simplu: în România, banii nu au fost niciodată însoțiți de încredere. Transmitem din generație în generație ideea că:
– „banii nu se țin în bancă”
– „statul ți-i ia”
– „dacă îi ai, să nu știe nimeni”

Această mentalitate vine dintr-un istoric colectiv plin de instabilitate: inflație galopantă, falimente bancare, confuzie monetară, taxe neașteptate. În acest context, banul fizic a devenit simbol de control ceva ce deții, vezi, ascunzi, protejezi. De aici și reflexul de a ține bani „pe masă și sub pernă”.

Însă paradoxul apare atunci când același român conservator devine brusc impulsiv:
– intră pe bursă fără strategie
– cumpără crypto pentru că „a zis un prieten că urcă”
– vinde pe panică și cumpără pe euforie
– nu are un plan, dar are multă emoție

Această tranzacționare reactivă nu este o formă de investiție, ci o formă de exprimare emoțională. Românul nu joacă la bursă pentru că are încredere în piață, ci pentru că nu are încredere în nimic altceva. Bursa devine un pariu împotriva sistemului. Un joc de noroc cu fundal financiar.

De aceea, vedem frecvent în România comportamente precum:
– „bag 500 de euro și vedem ce iese”
– „încerc și eu, dacă merge, bine”
– „nu mă pricep, dar pare că toată lumea câștigă”

Aparent curajoase, aceste decizii sunt de fapt reacții emoționale la o realitate percepută ca ostilă și incertă. În lipsa unei educații financiare solide, piața devine un teren de experiment inconștient, nu de construcție strategică.

În loc să construiască încredere prin cunoaștere, românii încearcă să compenseze lipsa controlului prin supraexpunere emoțională. Asta înseamnă:
– lipsă de plan și structură
– decizii ghidate de frică, speranță, invidie sau presiune socială
– pierderi care sunt asumate cu „asta e, mi-am încercat norocul”

Piața financiară nu iartă emoția necontrolată. Ea cere sisteme, planuri, scenarii și autoevaluare. Ceea ce lipsește nu este curajul de a risca, ci disciplina de a construi.

Ce putem face, ca români, ca să ieșim din acest cerc?

1. Să începem cu educație financiară reală, aplicabilă, nu teorie abstractă
2. Să ne învățăm să economisim strategic, nu compulsiv
3. Să tratăm piața ca pe un partener de business, nu ca pe un cazinou personal
4. Să renunțăm la rușinea de a învăța încet și să evităm tentația „loviturii rapide”
5. Să ne construim un sistem personal de încredere, în informație, în proces, în decizii asumate

Nu lipsa banilor este problema, ci modul în care gândim relația cu ei. Cât timp păstrăm cash-ul cu frică și intrăm pe bursă cu impuls, vom continua să pierdem nu doar bani, ci și încrederea în propria capacitate de a ne construi viitorul.